Cetatea Dacică Petrodava

Cetatea Dacică Petrodava

ATRACȚII ÎN ORAȘ


Address

Cetatea Antica Petrodava, Strada Bâtca Doamnei, 617511, Romania

Despre

Numele cetăţii Petrodava din Piatra-Neamț este menţionat de Ptolomeu în lucrarea “Geographia” în cadrul descrierii Daciei, unde sunt enumerate 43 de oraşe (cetăţi).

Arheologii au descoperit vestigii dacice pe dealul Bâtca Doamnei pe o suprafaţă de aproape 20.000 metri pătraţi şi s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.H., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.H. şi I d.H.

Materialele arheologice, precum şi cele câteva monede descoperite la Bâtca Doamnei, i-au făcut pe cercetători să presupună că aşezarea a fost întemeiată în sec. II î.H., dar că perioada sa de înflorire a început în secolul următor, continuând şi după aceea. 

Sfârşitul cetăţii s-a datorat unui puternic incendiu. Tot un foc pârjolitor pusese capăt primei faze a acestei aşezări. Când au avut loc aceste evenimente, este greu de precizat. 
Nu există nici un motiv care să ne facă să credem că cetatea ar fi avut o altă soartă decât cele trei dave geto-dacice de pe Siret, care au suportat mari distrugeri în urma unor evenimente desfăşurate între 89 d.H. (anul încheierii păcii lui Decebal cu Domiţian) şi 106 (sfârşitul războaielor sale cu romanii).

BINE DE ȘTIUT: Cetatea nu e încă exploatată din punct de vedere turistic, dar merită să ajungeți până aici mai ales datorită priveliștii. 

ATRACȚII TURISTICE

  • Cetăți și situri
  • Puncte de belvedere

Photo Gallery

Alte sugestii

Cavalerii cerului

ATRACȚII ÎN ORAȘ

Aerodrom Zănești

ATRACȚII ÎN ORAȘ

Esplanada Cuejdi

ATRACȚII ÎN ORAȘ

Râul Cuejdiu

ATRACȚII ÎN ORAȘ

Lacul și Barajul Reconstrucția

ATRACȚII ÎN ORAȘ