Deschiderea școlilor de luni, 8 februarie (în scenariul galben la Piatra-Neamț) este un subiect care a fost tratat cu maximă seriozitate de către municipalitatea pietreană


Deschiderea școlilor de luni, 8 februarie (în scenariul galben la Piatra-Neamț) este un subiect care a fost tratat cu maximă seriozitate de către municipalitatea pietreană. Chiar dacă unitățile de învățământ erau pregătite să funcționeze cu respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu virusul Covid-19 încă de la începutul anului școlar, după anunțarea de către Ministerul Educației a redeschiderii lor, primăria pietreană a purtat corespondență cu fiecare instituție de învățământ din Piatra-Neamț pentru a nu exista lipsuri în data de 8 februarie. 
În această săptămână au fost refăcute stocurile de materiale necesare prevenției îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, au fost reîmprospătate marcajele pentru circuitele separate de circulație a elevilor și au fost rezolvate și alte probleme apărute la unele instituții, astfel încât copiii să poată fi primiți în condiții de siguranță în școli.
Viceprimarul Alin Lehăduș a făcut astăzi o ultimă verificare, înaintea redeschiderii, la instituții de învățământ din municipiu unde s-a întâlnit atât cu directorii, cât și cu administratorii acestora: „E important să ne asigurăm că elevii se întorc la școală în condiții de siguranță, acesta fiind și motivul verificărilor de astăzi. Responsabilitatea e mare, atât pentru noi, reprezentanții administrației locale, cât și pentru conducătorii instituțiilor de învățământ. Totodată, trebuie ca dialogul dintre noi să fie continuu și să ne asigurăm împreună că în fiecare moment copiii noștri sunt în siguranță la școală. Voi continua și după începerea școlilor atât vizitele în unitățile școlare, cât și discuțiile directe cu directorii și administratorii acestora.”

Similar Suggestions

Primarul Andrei Carabelea: Facem curățenie în fiecare cartier din orașul nostru!
A început înlocuirea corpurilor de iluminat prin proiectul de extindere și modernizare a iluminatului public pe tronsonul Bulevardul Decebal - Piața Mihail Kogălniceanu - Bulevardul Traian - Strada Fermelor
Muzeele au trecut la programul de vizitare de vară
Anunț întrerupere apă în Piatra-Neamț
O nouă ediție „𝓟𝓲𝓪𝓽𝓻𝓪 𝓒𝓾𝓻𝓪𝓽𝓪̆”, în luna aprilie