165 de ani de la Unirea Principatelor Române

165 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 Ianuarie, 15:30
Comunicat de presă

Piatra-Neamț a sărbătorit astăzi, 24 ianuarie 2024, 165 de ani de Unirea Principatelor Române. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Piatra-Neamț și Cercul Militar Piatra-Neamț.

Pe platoul Curții Domnești, pietrenii s-au prins în Hora Unirii și au primit „Tricolorul Călător”, drapelul lung de 120 metri care și-a terminat călătoria prin țară chiar la Piatra-Neamț. Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” și soliștii Laurențiu Marian, Florin Mihuț și Paula Andrei au pregătit un spectacol folcloric și i-au chemat pe cei prezenți la horă.
Primarul Andrei Carabelea: „Am sărbătorit azi, la Piatra-Neamț, Unirea Principatelor Române, împreună cu pietrenii care s-au prins într-o frumoasă Horă a Unirii!

Unirea Principatelor Române este, chiar și după 165 de ani, un reper de inteligență, eficiență și demnitate al poporului român, pentru că este una dintre ocaziile în care am demonstrat cu măiestrie că suntem în stare să valorificăm la maxim potențialul dintr-un anumit context. 

M-am bucurat să văd în inima orașului, pe platoul Curții Domnești, atâtea chipuri încălzite de un soare blând, sub care tricolorul a strălucit mai frumos ca niciodată. Am avut la Piatra-Neamț, din nou, „Tricolorul Călător” și o Horă a Unirii cu oameni inimoși, care s-au bucurat de această zi atât de importantă pentru istoria poporului român.

La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

Le mulțumim Clubului Sportiv Ceahlăul, Volei Club Petrodacica Piatra-Neamț și Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț pentru sprijinul oferit în desfășurarea paradei „Tricolorului Călător” și partenerilor noștri la acest eveniment: Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț Neamț și Asociația Culturală STAR Piatra-Neamț.

Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra-Neamț

Alte Știri

Proiectul Grădinii Publice „Nicu Albu”, premiat la Gala Smart City Industry Awards

Proiectul Grădinii Publice „Nicu Albu”, premiat la Gala Smart City Industry Awards

Comunicat de presă

Piatra-Neamț, orașul celor 1000 de magnolii

Piatra-Neamț, orașul celor 1000 de magnolii

Comunicat de presă

Piatra Curată, ediția a XI-a

Piatra Curată, ediția a XI-a

Comunicat de presă