Ansamblul Folcloric "Floricică de la munte"
Ansamblul Folcloric "Floricică de la munte"

Ansamblul Folcloric "Floricică de la munte"

Despre

Înfiinţat în 1971, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanţi păstrători de cultură tradiţională românească.

De patru decenii, Ansamblul nemţean cutreieră Europa, ducând cu el frumuseţea dansurilor, cântecelor şi a costumelor populare româneşti.

Indiferent că au venit în faţa publicului român, a celui francez ori a celui turc, dansatorii nemţeni s-au remarcat prin originalitatea şi autenticitatea repertoriului alcătuit din dansuri reprezentative pentru toate zonele etnofolclorice ale României.

Au impresionat, prin cromatica şi frumuseţea costumelor populare, virtuozitatea, ritmul şi acurateţea interpretării, publicul din Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda.

Peste tot au pus în valoare frumuseţea folclorului acestui colţ de lume, în care autenticul rămâne încă puternic înrădăcinat în realitate, dar, mai ales, în suflete.

Alte sugestii

Telin Travel&Adventures Telin este o pasiune a unui grup de oameni care au înteles importanta si beneficiile pe termen lung a petrecerii unui timp de calitate in mijlocul naturii alaturi de familie, adulti si copii. Tipuri de tabere: de corturi, de adulți, de familii cu copii, de copii și voluntari. Ateliere Tematice în cadrul taberelor:  drumetii, catarare, jocuri, activitati cultural artistice, tiroliana, orientare, ecologie, pictură Teambuilding-Wild and entertainment  Închirieri echipamente  Echipament Via Ferrata  Hamuri escaladă Corturi 4 persoane  Rachete de zăpadă Caiace 1,2,3 persoane 
Centrul de creație dezvoltare și recreere și-a stabilit misiunea de a imbogăți cunoașterea prin joc și invățare , oferind copiilor programe centrate pe nevoile și aptitudinile lor, un loc definit de creativi.
Str. Stefan cel Mare nr. 54, Piatra Neamt, Romania
Centrul Lingvistic “Twinkle Star” este centrul autorizat Cambridge Assessment English RO068. Oferim cursuri de limba engleză și germană, atât copiilor cât și adulților. La Twinkle Star poți susține examene Cambridge English Qualifications.
One week festival, unde gasesti muzică, teatru, film și sporturi de apă. Bucovina, Kai Strauss & Electric Blues All Stars, Trooper, Marcian Petrescu și Trenul de Noapte, Speak Floyd, Fără Zahăr, Green Ties the band.
Ceahlau, Romania, 617125
Patrimoniul cultural şi religios de la Miclăuşeni, a cărui vechime este de aproape 200 de ani, cuprinde trei obiective majore înscrise pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi : Palatul Sturdza (1880-1904) Biserica Mănăstirii Miclăuşeni (1821) Parcul Dendrologic Miclăuşeni (30 de ha)
Aleea prințesa Olga Sturdza, Miclauseni, Romania, 707066
În munca cu copii primeaza calitatea, seriozitatea şi diversitatea temelor! Școala nu ține pasul cu copiii, copiii țin pasul cu Școala !!!!
Forum Center Mall , etaj IV, Piatra Neamt, Romania, 610039