Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț
Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț

Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț

5.0 1 recenzie
ATRACȚII ÎN ORAȘ SĂLI DE SPORT & SPA

Despre

STADIONUL CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ

Stadionul „Ceahlăul” (14.000 de locuri), nivel de omologare maxim pentru capacitatea lui (echipe naționale și Champions League), adună în acelasi complex terenul principal (cu instalatie de degivrare sub gazon), 2 tribune acoperite și nocturna, alte 2 terenuri de pregătire (1 natural si 1 sintetic), baza de recuperare și pregătire fizică, facilități de cazare și masa pentru sportivi, sediul Clubului Ceahlaul, etc.

CLUBUL SPORTIV CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ

Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt a devenit de-a lungul timpului un etalon al sportului pietrean, nemtean si, de ce nu, din zona Moldovei. L-au facut oamenii asa. Oamenii care i-au intrat pe poarta si au vrut sa ajunga la perfomanta. Si l-au transformat in renume.
Povestea incepe departe, in negura timpului. A inceput undeva in toamna lui 1919. Da, coincide cu fotbalul. Pentru atunci nu s-a gindit nimeni la a fotbal si alte sporturi. Timpul a trecut si sportivii au aparut. Unul cite unul. La nivel mondial sportul a luat amploare, iar CS Ceahlaul nu putea ramine fara sectii. Conform cartilor de amintiri (n.r. - istorie), in 1960 a aparut sectia de box. Anul 1967 a fost al infiintarii atletismului, dupa ce, anterior (1963) aparuse sectia de kaiac - canoe, desfiintata mai tirziu si renascuta in 2007, dar si cea de radio-amatorism (1964). Canotajul s-a "nascut" in 1970, sub atenta supraveghere a Garoafei Cantemir, iar sase ani mai tirziu, CS Ceahlaul si-a imbogatit vitrina cu sporturi si cu luptele. Dupa "Revolutie", clubul a primit "legitimatie" si pentru karate (1994).

Anul 1969 ramine scris cu litere mari in istoria sportului nemtean si a CS Ceahlaul, pentru ca este anul in care se inaugureaza Sala Sporturilor "Ceahlaul", competitiile inaugurale fiind Jocurile Balcanice de junioare la Baschet si de meciul international de handbal tineret Romania – Spania. Terenurile de tenis de linga actuala sala au fost date in folosinta in 1974. Sala Ceahlaul a gazduit meciuri importante in 1976. Mai intii, pe 18 martie, s-a disputat partida de handbal masculin dintre Relonul Savinesti si nationala Egiptului, cistigata de gazde cu 26-21. Cu regretatul antrenor Ovidiu Toc la timona, Relonul a jucat iar in Sala Ceahlaul un meci international, impotriva echipei Kuntevo Moscova, dupa ce fusesera transferati la Piatra Neamt jucatori precum Gheorghe Gruia, Teodor Coasa, Stefan Dinca.

Oamenii locului vorbesc de despartirea CS Ceahlaul de sectia de fotbal in mai 1979. Poate ca nu e gresit sa spune ca au trecut 32 de ani de la nasterea CS Ceahlaul, in formula sa actuala. Cel mai vechi om dintre antrenori este Ion Iorga. A venit in 1977. A descoperit-o pe Alina MIlitaru si se mindreste ca a dus-o la Jocurile Olimpice. "Luptatorul" Ion Purcaru a ajuns la CS Ceahlaul in martie 1982. Dupa ceva mai mult de 20 de ani de activitate ca antrenor si-a trecut in palmares primul titlu national la lupte pentru seniori, prin elevul sau Dragos Cimpanu. Tot in 1982 a sosit Dan Cojocaru. Antrenorul de atletism a devenit mai apoi director la CS Ceahlaul, in 1992, si a ocupat functia pina in 2009. A fost cel mai longeviv sef al institutiei. Actualul director, Valentin Gavril, s-a alaturat echipei in anul 1987. A descoperit si continua sa descopere talente pentru canotaj. De radioamatoristi se ocupa din 1995 Gheorghe Paisa, iar rezultatele vorbesc de la sine.

Iulia Negura a venit la club (2002) dupa ce a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice si continua sa creada in atleti, iar asa cum si Ion Popa crede in succesul luptatorilor din martie 2007. Daniel Radu intregeste echipa de antrenori, sectia sa fiind cea de kaiac. Tot antrenoare de atletism este si Alina Militaru.

Directorii CS Ceahlaul:
Nicoale Artene (1979 - 1990) 
Constantin Acatincai (1990 - 1992) 
Adrian Popa (1992) 
Dan Cojocaru (1992 - 2009) 
Ion Tanase (2009 - 2010) 
Valentin Gavril (2010 - prezent).

ATRACȚII TURISTICE

Activități turistice

Photo Gallery

Alte sugestii

ATRACȚII ÎN ORAȘ
Casa de lemn Ivaşcu a fost construită la începutul secolului al XIX-lea din bârne fasonate peste care s-au aplicat ulterior straturi succesive de tencuială. Temelia înaltă, din piatră de râu fixată cu mortar, era executată cu multă atenţie devenind astfel cel mai important element în estetica faţadei şi a clădirii în ansamblu.  Corpul asimetric al construcţiei este fragmentat de un pridvor deschis, susţinut de 5 colonete de lemn şi cu acoperământ propriu. De altfel, acest pridvor, care constituie elementul caracteristic al construcţiilor de acest tip, apare ca o dezvoltare sudică a cerdacului cu arcaturi în acoladă, ce se întinde pe toată lungimea faţadei. Senzaţia de asimetrie a construcţiei este întreţinută şi de intrarea aflată pe segmentul din stânga al cerdacului şi al faţadei, cu toate că uşa principală are o poziţie centrală. În sfârşit, sub pridvor se deschide în arc intrarea supraînălţată a beciului, cu uşi ce evocă vechile porţi medievale şi asigură întregii clădiri o notă de un pitoresc deosebit. Deşi acoperişul de draniţă a fost modificat iar excesul de tencuială estompează frumuseţea nudă a pereţilor de lemn, Casa Ivaşcu rămâne, măcar ca amintire, o adevărată insulă a trecutului în efluviul modernizării actuale a oraşului.
Str. Alexandru cel Bun 25, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Centrul de Cercetări Biologice “Stejarul” Piatra-Neamț este sucursala fără personalitate juridică a INCDSB București și a fost înființat în 1957 prin decizia nr. 2271 /1.11.1956, pe lângă Facultatea de Biologie-Geografie a Universității “Al. I. Cuza” din Iași. Sediul actual este într-o casă aflată pe lista monumentelor istorice din oraș, ridicată la începutul secolului al XX-lea.
Str. Alexandru cel Bun St., 6, Piatra Neamț 610004, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Biserica „Buna Vestire” din Piatra-Neamţ, situată pe strada 1 Decembrie 1918, are o istorie bogată de trei secole. Istoria acestui lăcaș de cult începe în 1719, când boierul Iordache Dărmănescu a ridicat împreună cu soţia, Safta, o biserică în zonă, care, iniţial a aparţinut de Gârcina. De atunci, cartierul a luat numele de Dărmănești. Însă, ca biserică boierească, până în 1930, ea fost condusă de călugări. Ambii ctitori sunt pomeniţi anual, în slujba de Buna Vestire. De menţionat un lucru mai puţin cunoscut din această veche biserică: aici se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul, îmbrăcată în argint, a cărei primă menţionare datează anul 1661. Icoana este însă mult mai veche, iar anul 1661 apare ca fiind anul în care s-a făcut prima minune menţionată în cele opt medalioane care se află pe marginea icoanei. Pe această mică icoană, a mai fost un mic medalion, ce se poate să fi fost din metal preţios, căci se mai găseşte scris: „Închipuirea şi măsura sfintei şi făcătoarei de minuni icoane prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu de la Caplunpvschie”. Credit foto & text: www.viatanemteana.info
Strada 1 Decembrie 1918 118, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Biserica „Buna Vestire” din Piatra-Neamț a fost construită în anii 1779-1787 din bârne de lemn, dispune orizontal și „încheiate” în coadă de rândunică, pe temelie de piatră și acoperită cu draniță. În anul 1999, biserica a fost strămutată de la Bistrița (o localitate vecină), prin grija arhimandritului Ciprian Zaharia, stareţul Mănăstirii Bistriţa, pe dealul Cozla, într-un loc pe care se afla în trecut „Schitul Draga”, dar care a ars.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Casa a fost ridicată în anul 1898 de Dimitrie Corbu (fost primar al orașului Piatra-Neamț în anii 1899, 1905, 1907 și 1913). Coloanele, capitelurile, ornamentațiile, camerele înalte, forma clădirii în sine și forma acoperișului trădează un arhitect cucerit de stilul baroc. Luminița Moscalu, directoarea Liceului ”Victor Brauner” din Piatra-Neamț, descria astfel frumoasa clădire: „Construcțire tip parter în formă de «L». Intrarea principală prezintă un portic amplu, două coloane ionice, capiteluri cu volute, doi piloni masivi cu două coloane angajate, legate prin arce în plin cintru. Ornamentația cartușelor din stuc este realizată în stil roroco. Specifică arhitecturii eclectice cu dominantă barocă”. Sursa foto & text: www.mesagerulneamt.ro
Bulevardul Mihai Eminescu 20, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
Construită în anul 1929, în centrul orașului Piatra-Neamț, și înscrisă în lista Patrimoniul Naţional, frumoasa clădire a Centrului Militar este cunoscută printre pietreni drept „Jandarmeria”. În trecut, celor două instituții le deservea locația. Din păcate, în prezent este neutilizată și într-un avansat proces de degradare. Dar chiar și așa, încă pot fi admirate numeroase detalii de pe fațada principală și fațada stradală. Credit foto: www.viatanemteana.info
Strada Petru Rareș 1, Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
5.0 1 recenzie
În partea de nord a orașului se ridică dealul Cozla, cu altitudini de 657m în punctul numit „Trei Coline” și 679m în punctul „Trei Căldări” (aproape de satul Gârcina). Muntele Cozla are forma unei culmi alungite de la nord la sud și este alcătuit din straturi de marne diferite, șisturi argiloase, straturi bogate în fosile de pești și alge, reprezentate și la Muzeul de Științe Naturale din Piatra Neamț. Din punctul numit „Trei Coline” pornesc trasee turistice care duc spre Dărmănești, spre Cârloman sau spre zona marmitelor de piatră numite de localnici „La Trei Căldări”. E bine de știut că acest traseu este omologat și e foarte accesibil publicului larg. Veți găsi aici, într-o stâncă izolată, săpate trei scobituri rotunde cu diametrul de cca. 60cm, a căror origine nu a întrunit consensul, considerându-se că ne aflăm fie în fața unui fenomen carstic, fie periglaciar, sau cu caracter de marmite eoliene formate prin acțiunea îndelungată a vânturilor. Pe dealul Cozla au fost descoperite în 1882 izvoare de ape minerale cloruro-sodice și sulfuroase, caracterizate de analizele făcute la vremea respectivă de Petru Poni, și care se foloseau în tratarea afecțiunilor digestive și circulatorii. În timp exploatarea nerațională a dus la colmatarea lor. Punctul de belvedere de pe platoul dealului Cozla este unul dintre cele mai impresionante. Veți putea admira întregul oraș, valea Bistriței, dar și impunătorul Masiv Ceahlău. La pas sau cu telegondola, acest loc e de neratat! De reținut că priveliștea e cu atât mai impresionantă la apus.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Pe lângă realizarea Grădinii Publice „Nicu Albu” și transformarea drumul de acces în alee pietonală, în 2023 va fi finalizată și modernizarea punctului de belvedere de pe Dealul Cozla. Acesta a fost și va redeveni un important punct de atracție turistică. Proiectul pentru punctul de belvedere de pe muntele Cozla se află în faza de execuție și se estimează că până la sfârșitul anului proiectul va fi finalizat. Se vor realiza mai multe lucrări, printre care un mic loc de joacă (cu leagăne suspendate, plasă de cățărare) la demisol, extinderea zonei de observație, refacerea finisajelor parapeților și a peretului de la demisol cu piatră naturală. De asemenea, va fi refăcut sistemul de iluminat ambiental și se vor monta camere de supraveghere.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Nicu N. Albu (1853-1908) a fost un important om de afaceri și politician român - primar, prefect, deputat, senator, cetățean de onoare (post-mortem) al municipiului Piatra Neamț (1996). Noua grădină publică de la baza dealului Cozla, ce îi va purta numele, este în plin proces de realizare în spațiul vechii grădini zoologice. Aceasta va deveni un loc valoros dedicat atât comunităţii locale, cât și turiștilor din oraș. În acest articol găsiți mai multe detalii.
Piatra Neamț, Romania