Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț
Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț

Stadionul și clubul sportiv „Ceahlăul” Piatra-Neamț

5.0 1 recenzie
ATRACȚII ÎN ORAȘ SĂLI DE SPORT & SPA

Despre

STADIONUL CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ

Stadionul „Ceahlăul” (14.000 de locuri), nivel de omologare maxim pentru capacitatea lui (echipe naționale și Champions League), adună în acelasi complex terenul principal (cu instalatie de degivrare sub gazon), 2 tribune acoperite și nocturna, alte 2 terenuri de pregătire (1 natural si 1 sintetic), baza de recuperare și pregătire fizică, facilități de cazare și masa pentru sportivi, sediul Clubului Ceahlaul, etc.

CLUBUL SPORTIV CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ

Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt a devenit de-a lungul timpului un etalon al sportului pietrean, nemtean si, de ce nu, din zona Moldovei. L-au facut oamenii asa. Oamenii care i-au intrat pe poarta si au vrut sa ajunga la perfomanta. Si l-au transformat in renume.
Povestea incepe departe, in negura timpului. A inceput undeva in toamna lui 1919. Da, coincide cu fotbalul. Pentru atunci nu s-a gindit nimeni la a fotbal si alte sporturi. Timpul a trecut si sportivii au aparut. Unul cite unul. La nivel mondial sportul a luat amploare, iar CS Ceahlaul nu putea ramine fara sectii. Conform cartilor de amintiri (n.r. - istorie), in 1960 a aparut sectia de box. Anul 1967 a fost al infiintarii atletismului, dupa ce, anterior (1963) aparuse sectia de kaiac - canoe, desfiintata mai tirziu si renascuta in 2007, dar si cea de radio-amatorism (1964). Canotajul s-a "nascut" in 1970, sub atenta supraveghere a Garoafei Cantemir, iar sase ani mai tirziu, CS Ceahlaul si-a imbogatit vitrina cu sporturi si cu luptele. Dupa "Revolutie", clubul a primit "legitimatie" si pentru karate (1994).

Anul 1969 ramine scris cu litere mari in istoria sportului nemtean si a CS Ceahlaul, pentru ca este anul in care se inaugureaza Sala Sporturilor "Ceahlaul", competitiile inaugurale fiind Jocurile Balcanice de junioare la Baschet si de meciul international de handbal tineret Romania – Spania. Terenurile de tenis de linga actuala sala au fost date in folosinta in 1974. Sala Ceahlaul a gazduit meciuri importante in 1976. Mai intii, pe 18 martie, s-a disputat partida de handbal masculin dintre Relonul Savinesti si nationala Egiptului, cistigata de gazde cu 26-21. Cu regretatul antrenor Ovidiu Toc la timona, Relonul a jucat iar in Sala Ceahlaul un meci international, impotriva echipei Kuntevo Moscova, dupa ce fusesera transferati la Piatra Neamt jucatori precum Gheorghe Gruia, Teodor Coasa, Stefan Dinca.

Oamenii locului vorbesc de despartirea CS Ceahlaul de sectia de fotbal in mai 1979. Poate ca nu e gresit sa spune ca au trecut 32 de ani de la nasterea CS Ceahlaul, in formula sa actuala. Cel mai vechi om dintre antrenori este Ion Iorga. A venit in 1977. A descoperit-o pe Alina MIlitaru si se mindreste ca a dus-o la Jocurile Olimpice. "Luptatorul" Ion Purcaru a ajuns la CS Ceahlaul in martie 1982. Dupa ceva mai mult de 20 de ani de activitate ca antrenor si-a trecut in palmares primul titlu national la lupte pentru seniori, prin elevul sau Dragos Cimpanu. Tot in 1982 a sosit Dan Cojocaru. Antrenorul de atletism a devenit mai apoi director la CS Ceahlaul, in 1992, si a ocupat functia pina in 2009. A fost cel mai longeviv sef al institutiei. Actualul director, Valentin Gavril, s-a alaturat echipei in anul 1987. A descoperit si continua sa descopere talente pentru canotaj. De radioamatoristi se ocupa din 1995 Gheorghe Paisa, iar rezultatele vorbesc de la sine.

Iulia Negura a venit la club (2002) dupa ce a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice si continua sa creada in atleti, iar asa cum si Ion Popa crede in succesul luptatorilor din martie 2007. Daniel Radu intregeste echipa de antrenori, sectia sa fiind cea de kaiac. Tot antrenoare de atletism este si Alina Militaru.

Directorii CS Ceahlaul:
Nicoale Artene (1979 - 1990) 
Constantin Acatincai (1990 - 1992) 
Adrian Popa (1992) 
Dan Cojocaru (1992 - 2009) 
Ion Tanase (2009 - 2010) 
Valentin Gavril (2010 - prezent).

ATRACȚII TURISTICE

Activități turistice

Photo Gallery

Alte sugestii

ATRACȚII ÎN ORAȘ
„În vecinătatea Sălii Sporturilor se află locuința unde și-a trăit ultimii ani Elena Doamna - femeia ideal de bună și modestă care a fost măria-sa, doamna Elena, tovarășa lui Cuza Vodă - cum atît de plastic o caracteriza Nicolae Iorga, în 1909, cu o lună înaintea bolii care a răpus-o din viață, după ce o vizitase personal tocmai în această casă din Piatra-Neamț.” descrie scriitorul Victor Nămolaru în cartea „Mic îndreptar turistic la Piatra-Neamț (anul 1969)”. Același autor continua: „...în acea odăiță neagră, în care se deslușea în fundul unui fotoliu, într-o săracă rochie de doliu veșnic, subt un cauc de călugăriță, acoperit cu un văl simplu de lînă, o figură măruntă săpată fin în fildeș palid - în odaia aceea era o viață care știa, cetea, afla, care unea amintirea întreagă a trecutului cu conștința desăvârșită a celor de astăzi, era o cugetare singură și cuminte, era o inimă care bătea pentru tot ce e nobil și ochi în care nu secase izvorul lacrimilor acelora care țin vii durerile cele mari, ascunse de lume, pe care ele n-o privesc.” Elena Cuza (n. 17 iunie 1825, Iași – d. 2 aprilie 1909, Piatra-Neamț), cunoscută și ca Elena Doamna, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. S-a născut la Iași, în familia Rosetti și a murit la Piatra-Neamț, fiind înmormântată la Solești, Vaslui.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Victor Brauner (1903–1966) s-a născut la Piatra Neamț și s-a afirmat, în anii 1920, ca figură emblematică a avangardei bucureștene. În 1933, Brauner se alătură mișcării suprarealiste inițiate de André Breton, iar în 1938 se mută definitiv la Paris. Tot atunci, artistul pierde accidental un ochi și, pentru că se pictase cu mai mulți ani în urmă într-un autoportret cu ochi enucleat, devine „pictorul vizionar” al mișcării suprarealiste, capabil de premoniții. Autor: Lucian Tudorache Anul: 2003 Material: piatra artificiala Amplasament: curtea Liceului de Artă Victor Brauner, corp C Sursa foto: www.ziarpiatraneamt.ro
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Marți, 14 ianuarie 2014, în ajunul Zilei Naționale a Culturii, a avut loc inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu în fata Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț. Autor: Lucian Tudorache Anul: 2014 Material: bronz Amplasament: Biblioteca ”G.T. Kirileanu” Sursa foto & text: www.ziarpiatraneamt.ro
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Mica sirenă de la Piatra-Neamţ este o copie după celebra statuie din Copenhaga, făcută de sculptorul pietrean Silviu Bejan, care a imigrat în Canada între timp. Statuia a fost pregatită special pentru vizita în România a reginei Margareta a II-a a Danemarcei, care a ajuns în municipiul Piatra-Neamț pe 18 mai 2000. Aceasta a fost amplasată inițial la Centrul de plasament Elena Doamna, loc pe care alteța sa l-a vizitat împreună cu prinţul consort Henrik. Statuia a rămas la Centrul de Plasament până după 25 mai, apoi a fost mutată în parcul din centrul orașului. Autor: Silviu Bejan Anul: 2000 Material: bronz Amplasament: str. 22 Decembrie, nr. 1, Piatra Neamţ, pe spațiul verde din fața Școlii nr.3
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Patrimoniul artistic al municipiului Piatra-Neamţ s-a îmbogăţit în anul 1924 cu un monument omagial dedicat întemeietorilor Liceului „Petru Rareş”: Ion Negre, Calistrat Hogaş şi Mihai Stamatin. Chipurile acestora au fost fixate în bronz de sculptorul Mihai Onofrei. La realizarea sculpturilor în piatră ce decorează monumentul omagial de la Colegiul Național „Petru Rareş” au participat şi italienii Carol Zani, antreprenor de construcţii şi Vincenzo Puschiasis, sculptor în piatră. Acesta a cioplit piatra de fundal, a sculptat chenarul dreptunghiular decorat cu două cununi de lauri şi profilul în relief al zeiţei Atena, plasat la baza lucrării. Cele trei medalioane din bronz, sculptate de Onofrei ocupă zona superioară a compoziţiei: în mijloc, privit frontal, se află bustul în altorelief al lui Calistrat Hogaş, în stânga, profilul în basorelief al lui Ion Negre şi în dreapta cel al lui Mihai Stamatin. Portretele sunt realiste, au trăsături expresive, privirile concentrate captând interesul privitorilor. Poziţia lor şi a elementelor decorative dau ritm şi simetrie ansamblului unitar şi echilibrat. Monumentul a fost inaugurat la 26 iulie 1926, la eveniment fiind prezenţi numeroşi locuitori, membrii asociaţiei „Ateneul Popular”, iniţiatorii proiectului, elevii liceului şi sculptorul Onofrei. În discursul omagial, directorul de atunci al liceului, V.A. Trifu, rostea următoarele cuvinte: „Voi, tânăra generaţie, care mâine veţi sprijini pe umerii voştri povara grea, dar scumpă a neamului nostru,… luaţi pildă de la înaintaşii noştri…”.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Știați că-n Piatra Neamț există o frumoasă biserică lipovenească? Turlele ei sunt atât de asemănătoare cu cele ale Catedralei Sfântului Vasile din Moscova.  Aceasta a fost ridicată în 1818, chiar în zona centrală a orașului de astăzi. Cândva, aici trăia o comunitate importantă de ruși-lipoveni, fiind printre cele mai numeroase din zona Moldovei. Aproape de malul râului Bistrița, localnicii numeau această zonă drept mahalaua lipovenilor. Biserica inițială a fost construită din lemn și a ars complet în 1918. Din nefericire, un al doilea incendiu a distrus-o în 2008. Însă, comunitatea a găsit puterea și resursele de a o reconstrui din nou, fiind terminată și sființită în 2012. În prezent, comunitatea de ruși-lipoveni din Piatra Neamț este considerabil mai mică, numărând doar 150 de membri.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Închis
IMPORTANT! 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐋𝐚𝐬𝐜𝐚̆𝐫 𝐕𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦ – fără program de vizitare în perioada 19-20 aprilie 2024 în vederea realizării unor lucrări de dezinsecție și dezinfecție. Programul de vizitare se va relua luni, 22 aprilie, începând cu ora 10.00. Galeria de Artă „Lascăr Vorel” este un mic muzeu județean amplasat în centrul orașului, în proximitatea Hotelului Ceahlău. Aceasta a fost organizată în anul 1993 și găzduiește expoziții ale artiștilor contemporani. ACCESUL ESTE GRATUIT PROGRAM: Luni - Sâmbătă 10:00-18:00 Duminca este închis.
Piatra Neamț, Romania
ATRACȚII ÎN ORAȘ Cele mai căutate locații
Închis
5.0 1 recenzie
Telegondola este fără doar și poate una dintre cele mai importante investiții și puncte de atracție ale orașului Piatra-Neamț. Inaugurată în luna februarie 2008, instalația modernă pe cablu a transportat până în prezent peste 1 milion de turiști către vârful Muntelui Cozla. În cele 22 de gondole turiștii pot viziona o frumoasă panoramă a orașului, cu tot cu împrejurimi: lacul de acumulare Bâtca Doamnei, Muntele Pietricia, dar și Masivul Ceahlăul ce se poate observa în toată splendoarea lui în zilele frumoase. Vă invităm așadar să ne vizitați acest remarcabil obiectiv turistic al orașului Piatra Neamț! CÂTEVA DETALII ÎN PLUS: Producătorul instalației este firma austrica Doppelmayr. Întreaga instalație se întinde pe o lungime de 1915m având nu mai puțin de 10 stâlpi. Cel mai înalt stâlp al investiției este de 64 de metri fiind plasat pe Bulevardul Decebal. Ca și condiții de călătorie vă informăm că viteza de transport este de 6m/s. Telegondola din Piatra-Neamț beneficiază de 22 de gondole în total, fiecare gondolă având 8 locuri pe scaune, fiind capabilă să transporte nu mai puțin de 640 kg/gondolă. La o asemenea viteză, călătoria dumneavoastră va fi de minim 8 minute, între cele două puncte și anume: Gară aflată la altitudinea de 323m și punctul de sosire Dealul Cozla aflat la altitudinea de 632m. TARIFE: Adulți - 45 lei urcare și coborâre Adulți - 25 lei urcare sau coborâre Copii intre 5 si 14 ani - 25 lei - urcare și coborâre Copii intre 5 si 14 ani - 20 lei - urcare sau coborâre Copiii sub 5 ani beneficiază de gratuitate Pentru grupuri mai mari de 20 de persoane se aplică reduceri Cetățenii mun. Piatra Neamț și ai localităților limitrofe** (Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie, Gârcina și Girov) beneficiază de prețuri speciale.  Mai multe informații găsiți aici: https://www.telegondolapiatraneamt.ro/
Piața Gării 7, Piatra Neamț 610005, România
ATRACȚII ÎN ORAȘ
Vasile Negru este din Răcăciuni, județul Bacău, a lucrat în construcții în tinerețe, dar a profitat de o șansă ivită și a intrat în rândurile Ministerului de Interne, ca polițist. Locuiește cu soția în Piatra-Neamț de circa 30 de ani. Prima încercare în ale sculpturii a avut-o în armată când, într-un calup de săpun a sculptat un chip de femeie, care i-a fost luat de un superior la liberare, ca amintire. Peste ani a absolvit cursurile unei scoli populare de artă, acolo unde a învățat câteva dintre tehnicile picturii și sculpturii. Autor: Vasile Negru Anul: 1983 Material: ciment Amplasament: în fața sediului Arhivelor Naționale din Piatra Neamț  Sursa foto & text: www.ziarpiatraneamt.ro
Piatra Neamț, Romania