TEDx Parcul Tineretului
TEDx Parcul Tineretului

TEDx Parcul Tineretului

5.0 6 recenzii
ORGANIZATORI EVENIMENTE

Despre

Activitatea noastră cotidiană ne determină să interacționăm întotdeauna cu cei din jur şi să descoperim, într-un regim permanent, idei noi, îmbunătățindu-ne mereu perspectivele asupra comunității şi a mediului înconjurător. Cu toate acestea, ne-am întrebat vreodată, oare, ce se ascunde în spatele unei idei, a unui concept sau a unei perspective cu adevărat, care este profunzimea ei şi ce forme poate să ia, în ce mod diferă de la un om la altul şi în ce măsură este influențată de cumulul de factori contextuali?

Dacă te-am pus pe gânduri, venim cu o soluţie excelentă: TEDx Parcul Tineretului este un eveniment organizat sub licența TED, prin care echipa noastră dorește să adune cele mai luminate minți ale secolului XXI pentru a vă prezenta ideile şi mesajele lor sub o formă cu totul inedită, vitală şi dinamică.

Evenimentul de anul acesta va fi onorat de prezența a 10 vorbitori, pentru a expune şi a analiza, în discursurile lor, idei şi perspective cu un grad de relevanță ridicat pentru societatea contemporană, într-o notă inedită.
Pentru a păstra suspansul, vom anunța doar ordinea vorbitorilor în funcție de fluxul discursurilor, identitatea acestora urmând să fie dezvăluită treptat:

1. Victor Miron - inițiator al proiectului "Cărțile pe față"
2. Michael Bulzan - Director regional EMEA, Duke University
3. Andrei Nuțu - artist vizual
4. Ian Tilling - Președinte al asociației "Casa Ioana"
5. Radu Păltineanu - ciclotrotter, alpinist, sportiv
6. Cristi Danileț - judecător
7. Doina Hendre Biro - doctor în istorie la Sorbona
8. Irina Margareta Nistor - comentator radio-tv, critic de cinema și traducător-interpret
9. Victor Purice - director al ,,Cinema, Mon Amour"
10. Maia Morgernstern - actriță a Treatrului Evreiesc de Stat

Ne mândrim cu o serie de speakeri care activează într-o gamă foarte diversificată de domenii: cinematografie, teatru, muzică, medicină, antreprenoriat, jurnalism, arte vizuale, dans şi multe alte filiere de activitate.

Vă aşteptăm cu brațele deschise şi cu maxim entuziasm pentru a descoperi împreună idei şi concepte noi sub o formă unică, într-un context călduros, alături de profesionişti al căror cuvânt înregistrează o valoare incomensurabilă.

-----------------------------------------------------------------
*Tickets available now*
Am pus oficial în vânzare biletele pentru ediția TEDx Parcul Tineretului de anul acesta!
Rezervă-ți locul din timp și vino alături de noi la unul din cele mai așteptate evenimente ale anului 2019. Ți-am pregătit o ediție specială, așa încât experiența TEDx merita împărtășită și cu prietenii tăi! Te așteptăm alături de ei!

Pentru detalii nu ezita să ne contactezi pe pagina noastra sau la numărul de telefon 0757130380.
Bilete puse în vânzare si pe site-ul nostru, www.tedxparcultineretului.com

✔Bilet simplu - 45 RON (include accesul la conferință)
✔Bilet VIP - 150 RON (include accesul la conferință și o cină alături de o parte din speakerii acestei ediții în seara de 13 aprilie - mai multe detalii despre cină în curând)

Una dintre locațiile pentru ridicarea și achitarea biletelor se găseste la adresa str. Mihai Eminescu nr. 12, Piatra Neamt, restaurant Rawissant.

Pentru detalii suplimentare şi mai multe surprize, te invităm să ne urmăreşti pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/TEDxParculTineretului/
sau pe contul de Instagram https://www.instagram.com/TEDxParculTineretului/

Photo Gallery

Alte sugestii

ORGANIZATORI EVENIMENTE
Cursuri de fotbal pentru copii cu varsta intre 4 si 14 ani. CSFC Pietricica Piatra Neamt este un club sportiv infiintat in 2008 care cauta talente în Piatra Neamt. Antrenorii nostrii pregătesc tineri fotbaliști pentru marea performanta
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Tennis Club TCC 2018 Stadioane, arene şi complexuri sportive Închirieri terenuri tenis , ore tenis cu antrenor ( copiii și amatori ) Racordari rachete . Vânzări mingi și overgripuri
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociaţia Juvenala Educational este o organizaţie non-guvernamentală care susţine şi ghidează tinerii pentru identificarea propriilor resurse şi a potenţialului lor.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociatia Montana Carpati Ca să facem ceva bun pentru munţii României şi din dorinţa de a educa populaţia privind mediul înconjurător, de a promova zonele montane şi de a reînvia spiritul montan de altădată, ne-am hotărât să înfiinţăm o asociaţie, prin intermediul căreia să ne putem desfăşura activitatea. Astfel, în mai 2008 a luat fiinţă ASOCIAŢIA MONTANĂ CARPAŢI.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Kyushoshin JU JUTSU România We teach the Concepts and Principles with the Techniques of the Arts of Budo, the practical applications of the Tranditional and Classical Arts and the History and Philosophies. We also teach the esoteric sciences associated with the original Arts of Budo, the combat Arts of Japan. The three Styles we teach are KYUSHOSHIN JU-JUTSU, which was researchedand developed into its present format by Joe Carslake and Martin MacCabhaill, with the supervision and great assistance of Yoshie Tanaka Sensei, Master of the House of Sebutsu Yanagi Aiki Ju-Jutsu, and Bjami Hjaralffson Sensei, who trained for 28 years in the Eshojii Temple in Nara. The second Style, which is only open to Dan Grade or above, is Sebutsu Yanagi Aiki Ju-Jutsu, a House Style of close quarter combat. The third Style id Yanagi en Aiki Ju-Jutsu, a Style of Aiki Ju-Jutsu, developed by Martin MacCahaill Hanshi. 
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Festival mediteranean
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociația Sens Civic Spiritul civic este o atitudine morală, responsabilă şi mai ales activă a cetăţeanului faţă de societatea din care face parte, în ansamblul ei, dar şi faţă de fiecare dintre membrii acesteia. Este, de asemenea, o exprimare corectă a oricarei forme de patriotism (local sau naţional) şi cea mai buna soluţie de tratament în vederea însănătoşirii societăţii în care trăim. Prin încurajarea spiritului civic ne dorim să indicam societăţii: sensul potrivit unei evoluţii sănătoase, sensul civic! 
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Fundația Dăruiește Viața
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Centrul Cultural Local Ion Vinea