TNL Neamț
TNL Neamț

TNL Neamț

ORGANIZATORI EVENIMENTE

Despre

PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României. Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!” care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal. La finele Primului Război Mondial România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. De altfel, PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 și 1919 (cu excepția perioadei martie – noiembrie 1918). Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 și 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă. După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost fortați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL. În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, cărora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică. În anii ‘90 mișcarea liberală a experimentat o perioadă relativ tumultoasă, caracterizată prin sciziuni succesive, fragmentări și tentative de unificare. Toate au făcut parte din procesul de construcție instituțională a PNL, care a reușit să aducă sub sigla sa nu doar grupările care se revendicau din zona liberalismului, ci s-a impus ca pol de centru-dreapta pe scena politică din România. Procesul reunificării liberale a început sub președinția lui Mircea Ionescu – Quintus. Ca parte a Convenției Democratice, alianța opoziției unite, PNL a participat la coaliția de guvernare din perioada 1996-2000, deținând portofolii importante în cabinet, precum finanțele și economia pentru o perioadă sau cel al justiției. După 2001 PNL și-a întărit poziția absorbind și alte partide considerate compatibile ideologic și și-a continuat procesul de consolidare organizatorică internă, extinzându-și baza locală și sporindu-și forța filialelor din teritoriu. În 2003 PNL a devenit parte a Alianței Dreptate și Adevăr – Alianța DA PNL-PD, iar după alegerile parlamentare din 2004, președintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului. În timpul guvernării PNL, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalității, încurajarea inițiativei private și a investițiilor. Din punct de vedere politic, forța electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide mari din România. În 2009, senatorul Crin Antonescu a devenit președintele PNL și a adus formațiunea politică la cel mai mare scor din ultimele două decenii. De asemenea, Crin Antonescu a fost, după Radu Câmpeanu în 1990, primul liberal care a intrat în competiția prezidențială, în 2009. Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat „România bunului-simț.” În 2010, ca recunoaștere a performanței politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcția de președinte, iar moțiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL – „Prin noi înșine, acum!” – a devenit documentul programatic al PNL. În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite.Membrii TNL care au împlinit vârsta de 35 de ani în timpul exercitării unei funcţii într-un organism de conducere al TNL, la orice nivel, pot activa în cadrul TNL până la încheierea mandatului respectiv. Organizarea şi funcţionarea structurilor prevăzute la alin. 1 este stabilită printr-un Regulament aprobat de către Delegaţia Permanentă a partidului.

Alte sugestii

ORGANIZATORI EVENIMENTE
5.0 2 recenzii
Cinema din Piatra-Neamț
Blvd. Decebal 76, Piatra Neamt, Romania, 610046
ORGANIZATORI EVENIMENTE
4.5 2 recenzii
Centrul Pentru Cultură Şi Arte "Carmen Saeculare" este instituţia publică de cultură de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Neamț.
Str. Stefan cel Mare, 3, Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamț, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Parte componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”.
Str. Stefan cel Mare, 3, Piatra Neamt, Neamt, Piatra Neamț, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE SĂLI DE SPORT & SPA
4000 locuri, inclusive 2 loje vip; Vestiare arbitri si antrenori; Sala de fitness cu aparate performante; Sala de incalzire cu 150 de locuri; Cabinet medical si centru anti-doping; Spatii pentru transmisii TV+ centru media dotate cu internet, prize TV si fax; Sala pentru conferinte si interviuri; Sali pentru federatii; Monitoare amplasate pe culoarele de acces in tribune, cu imagini in timp real din sala de competitii; Difuzoare amplasate in toate spatiile, inclusiv holuri; Boxe de putere mare pentru competitii.
Strada Mihai Viteazul, Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Asociația Culturală Star a fost înființată din dorința de a susține tinere talente, a iniția schimburi culturale la nivel național și internațional prin organizarea de tabere, festivaluri și alte manifestări.
ORGANIZATORI EVENIMENTE
TEATRUL PELERIN - sală de spectacole în Piatra Neamț (RO), dedicată în special spectacolelor pentru copii și preadolescenți.
Str. Mihai Viteazul, Nr.19, Piatra Neamt, Romania
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Deschis
5.0 3 recenzii
Cel mai bun film este acela pe care îl vezi la cinema, alături de prieteni.
Piața Ştefan cel Mare, nr. 14, Piatra Neamt, Romania, 610101
ORGANIZATORI EVENIMENTE
Deschis
3.67 3 recenzii
Activitatea administrativă, relocată pentru reabilitarea sediului vechi al primăriei Corpurile A și B ale Primăriei Piatra-Neamț au intrat într-un amplu proces de reabilitare termică și modernizare, în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene – PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetic moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Contractul de lucrări a fost deja semnat, iar pentru buna desfășurare a proiectului activitatea angajaților care lucrează în aceste corpuri de clădire va fi relocată temporar în alte spații. În prezent, municipalitatea nu dispune de suficiente spații proprii care să permită desfășurarea activității în condiții optime pentru toate direcțiile și serviciile din cadrul instituției. Din acest motiv, relocarea se va face în imobile ale municipalității, dar și în clădiri provenite din mediul privat, închiriate în baza hotărârilor aprobate de Consiliul Local. Primăria a avut în vedere ca noile sedii să fie cât mai aproape de zona centrală a orașului, ușor accesibile pentru cetățeni indiferent de mijlocul de transport utilizat și să beneficieze de parcări în proximitate. De asemenea, spațiile selectate oferă condiții decente și suficiente pentru desfășurarea activității angajaților, într-un mediu sigur și funcțional, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare. Spațiile în care va fi relocată activitatea angajaților sunt următoarele: 1️⃣ Clădirea CMI Urban (situată în curtea primăriei, intrarea dinspre platoul Curții Domnești, Str. Ștefan cel Mare, nr. 6-8) - Biroul de Relații cu Publicul (camera 20) - Direcția Urbanism (inclusiv Arhitect Șef, Autorizări în Construcții, Autorizări Comerciale și Transport) - Serviciul Investiții - Serviciul Juridic - Direcția Cadastru, Domeniul Public și Privat - Serviciul Achiziții Publice și Logistică - Direcția Economică - Compartiment Audiențe 2️⃣ Bulevardul Decebal, Bloc I3 - Direcția Resurse Umane, Administrativ - Compartiment Registru Agricol - Serviciul Gospodărie Municipală - Serviciul Întreținere și Administrare Tehnică Obiective - Compartiment Audit Public Intern - Direcția Economică - Direcția Taxe și Impozite 3️⃣ Bulevardul Decebal, nr. 40-42 și Bulevardul Decebal, nr. 44 - Serviciul Stare Civilă - Direcția Taxe și Impozite 4️⃣ Stadionul Municipal Ceahlăul (intrarea principală din Str. Eroilor) - Direcția Locală de Evidență a Persoanelor 5️⃣ Centrul de Comandă și Control (Str. Alexandru cel Bun, nr. 12) - Serviciul GIS-IT 6️⃣ Strada Ștefan cel Mare, nr. 15 - Serviciul Comunicare
Ştefan cel Mare, Piatra Neamt, Romania, 610101
ATRACȚII ÎN ORAȘ ORGANIZATORI EVENIMENTE
Închis
5.0 3 recenzii
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este o clădire emblematică a orașului, fiind construită de arhitectul Carol Zane în 1958. Aici au debutat tinerii artiști ai acelei vremi, proaspeți absolvenți ai Institutului de Teatru: Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Virgil Ogășanu, Oana Pelea, Florin Persic și mulți alții. Și-n prezent, teatrul este unul dintre cele mai dinamice, moderne și îndrăznește instituții de profil din toată țara. INFORMAȚII SUPLIMENTARE Teatrul Tineretului este o instituție de cultură profesionistă, aflată în subordinea Consiliului Judeațean Neamț și specializată în producția de spectacole de teatru și activități artistice interdisciplinare, la realizarea cărora trupa permanentă de actori colaborează cu artiști invitați. Sprijinirea creatorilor de teatru aflați la început de drum este o misiune marcată în ADN-ul acestei instituții de la momentul începerii funcționării acesteia, în anul 1958.  Cunoscut în lumea teatrală în perioada de dinainte de 1989 drept „fenomenul de la Piatra Neamț”, acest teatru a funcționat ca un laborator de creație pentru generații întregi de artiști, mulți dintre aceștia devenind vârfuri ale generației lor. În prezent, ducem tradiția acestui teatru mai departe, imaginând și organizând proiecte culturale care se concentrează pe implicarea generației tinere pe partea de regie, actorie sau scenografie. În plus, încercăm să dezvoltăm sau să asigurăm o serie de proiecte interculturale care să ne permită să conectăm actul dramatic cu alte tipuri de manifestări artistice, dar și să realizăm un dialog coerent cu alte culturi. „Future Laboratory”, finanțat prin Programul Europa Creativă, se numără printre cele mai recente proiecte interculturale ale Teatrului și implică douăsprezece instituții europene de artele spectacolului cu o puternică componentă internațională, care colaborează pentru a descoperi narațiunile europene de mâine. Hotărâți să integreze mai bine comunitățile marginalizate, izolate și inactive în activitățile lor atât pe scenă, cât și în afara ei și conștienți de impactul pe care pandemia l-a avut asupra noilor generații, partenerii au implementat un proiect internațional de cercetare pentru a sprijini cariera și dezvoltarea internațională a artiștilor emergenți. Din 2022 până în 2024, Teatrul Tineretului găzduiește 4 rezidențe de cercetare pentru artiștii Ewa Mikula (Polonia), Maurin Olles (Franța), Carlota Matos (Marea Britanie/Portugalia) și Anne Kapsner (Germania). De asemenea, în aceeași perioadă, proiectul oferă contextul unui program de mentorat pentru artista română Ruxandra Simion. Un alt produs al unui parteneriat european este inițiativa UNLOCK THE CITY!, finanțată prin Programul Europa Creativă, un proiect de regenerare prin cultură ce vizează dezvoltarea unei metode de lucru care combină cercetarea tehnică științifică și orientată spre design cu teatru. Desfășurat în locuri sau zone care au jucat un rol cheie pentru cetățeni în timpul pandemiei, proiectul explorează conceptul de limită (economică, socială, fizică etc.) în orașul post-pandemic, pe trei niveluri diferite: clădire (Obiect), comunitate (Subiect), relație dintre spațiul urban și teatru (Relație). Pentru fiecare dintre acestea, Teatrul Tineretului va realiza un spectacol semnat de artiștii Irina Moscu, Bogdan Zamfir și respectiv Daniel Chirilă. Având caracter internațional, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț se numără printre cele mai importante realizări ale Teatrului, deoarece reflectă cu desăvârșire misiunea instituției: sprijinirea noilor generații de artiști și promovarea produselor culturale care se concentrează pe teme importante pentru comunitatea locală și globală. Evenimentul propune tuturor participanților săi – publicului local, dar și vizitatorilor din România și din străinătate – producții care lansează discuții despre subiecte relevante și probleme actuale ale societății, create de autori cu un limbaj artistic personal, autentic și provocator.
Piața Ștefan cel Mare 1, Piatra Neamț, Romania