Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni

5.0 3 recenzii
09:00 - 17:00
Deschis

Strada Ștefan cel Mare 3, Piatra Neamț, Romania

Despre

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat pe data de 24 iunie 2005, de Ziua Municipiului Piatra-Neamţ, în preajma aniversării a 120 de ani de la descoperirea staţiunii eponime a culturii Cucuteni şi a 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie.

La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României, nr.109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale.

Muzeul Cucuteni  din Piatra-Neamț reprezintă practic îndeplinirea dezideratului mai multor generaţii de arheologi şi – în acelaşi timp – o recunoaştere a eforturilor constante depuse timp de peste şapte decenii de către Muzeul de Istorie şi Arheologie din Complexul Muzeal Neamț, care constituie principala instituţie de profil din România ce a contribuit la cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural cucutenian prin numeroasele manifestări cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale (sesiuni, colocvii, simpozioane, conferinţe), precum şi prin publicaţiile (reviste, culegeri, monografii, sinteze, repertorii, cataloage, broşuri, pliante), realizate integral sau în colaborare, astfel încât în prezent cultura Cucuteni este civilizaţia preistorică europeană cea mai intens studiată.

În plus, Muzeul de Istorie şi Arheologie a creat şi un cadru organizatoric oficial, unic în ţară, destinat exclusiv cercetării şi valorificării patrimoniului cultural cucutenian – Centrul Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni, al cărui sediu se află chiar în incinta noii instituţii muzeale.

Imobilul, care adăposteşte această expoziţie de excepţie, este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Clădirea, în fapt cea mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectonic din Piatra-Neamţ, a fost ridicată între 1928-1930 de către antreprenorul Carol Zani, după un proiect al fostului arhitect-şef al capitalei, Roger Bolomey. Construită pe cinci niveluri, aceasta a aparţinut în perioada 1930-1948 primei bănci private din Piatra-Neamţ – Banca Petrodava. Ulterior, după naţionalizare, ea a trecut în proprietatea Băncii Naţionale a României, până în anul 2004, când a fost inclusă în domeniul public al judeţului Neamţ, iar din anul următor a devenit muzeu.

PROGRAM:
Zilnic: 09 – 17 (octombrie – martie); 10-18 (aprilie – septembrie);
Luni: închis
 

TARIFE:
adulți - 16 lei
preșcolari, elevi - 4 lei
studenți, grup adulți - 8 lei

ATRACȚII TURISTICE

Clădiri istorice Muzee, galerii și expoziții

Photo Gallery

Alte sugestii

Sfințirea bisericii a avut loc pe 25 martie 1999, fiind făcută în prezența unui numeros sobor de preoți, condus de Protopopul Dumitru Ailincăi, alături de Ciprian Zaharia, starețul Mănăstirii Bistrița și exarh al lăcașurilor de cult din tot județul Neamț.  Pietrenii descriu acest loc drept „biserica de la gară”, fiindcă se află în apropierea Gării, dar și a punctului de plecare al telegondolei din Piatra-Neamț.
Piatra Neamț, Romania
Piața Centrală din Piatra-Neamț a fost complet refăcută, după ce un incediu a afectat-o puternic în anul 2014. Aceasta este modernă, spațioasă și oferă vizitatorilor o mulțime de produse proaspete venite de la producătorii nemțeni (și nu doar).
str Baltagului nr 8, Piatra Neamt, Romania, 65000
5.0 1 recenzie
Mănăstirea Pietricica poartă hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului” și este o mănăstire de călugări înfiinţată în anul 1994. Obștea este formată din 6 credincioși, stareţul fiind Protos.Neofit Amariei.
Strada Schitului 17, Piatra Neamț, Romania
5.0 2 recenzii
Releul de radio-televiziune de pe vârful Muntelui Pietricica a fost construit în anii 50 și deservește ca semnal partea de est a județului Neamț.  Acesta nu poate fi vizitat, dar merită să ajungeți până aici mai ales datorită priveliștii. 
Releul TV, Strada Schitului, Piatra Neamț, Romania
Muntele Pietricica, înălţime solitară care particularizează întreaga zonă a oraşului, este o imensă relicvă geologică, un rest dintr-o cută sariată şi răsturnată ce datează din paleogenul flişului, cumulează toate formaţiunile specifice acestei regiuni, inclusiv straturi oligocene cu bogate depozite fosiliere. Altitudinea maximă a acestuia este de 590m. „... vârful Pietricica, acest impunător masiv de stâncă ce a dat, după unii, numele așezării în care ne aflăm. Pietricica nu-i prea îmbie pe pietreni, nici pe străinii de această așezare, s-o viziteze, din pricina asprimei pantelor, a goliciunii stâncilor și a lipsei de verdeață - cum se înfățișează acelora care o privesc din oraș.” descria scriitorul Victor Nămolaru în cartea „Mic îndreptar turistic la Piatra-Neamț”, publicată în anul 1969, într-o perioadă când vegetația era destul de absentă. Lucrurile s-au schimbat însă între timp! Același autor continua: „Turiștii care doresc totuși să o cunoască mai îndeaproape și s-o viziteze, nu au ce regreta. Panorama ce se deschide înaintea ochilor cuprinde, din vârf, impunătoarea creație a naturii - muntele Ceahlău, valea Bistriței, dealurile din jur, până departe, spre câmpie. Vizitatorilor le semnalăm, pe partea dinspre Bistrița a dealului, existența unei mici peșteri - Chilia Călugărului, ca și a Gropii lui Ștefan cel Mare, de unde plăieșii marelui voievod vesteau, prin focuri aprinse, apropierea primejdiei.” Într-adevăr, și vârful și platoul muntelui Pietricica, un simbol al orașului, sunt de neratat. Accesul este facil, cu mașina, iar priveliștea e cu adevărat impresionantă, cu atât mai mult la apus. O mai spunem încă o dată cu majuscule: E DE NERATAT! 
Strada Schitului, Piatra Neamț, Romania
5.0 1 recenzie
Parcul Central din Piatra-Neamț mai este cunoscut sub denumirea „Parcul Tineretului” și asta datorită Teatrului aflat aici, una dintre clădirile monumentale din oraș. De asemenea, i se mai spune și „Parcul Stefan cel Mare” grație statuii amplasate în inima parcului, dar și a Curții Domnești ridicată în apropiere în perioada domniei celebrului conducător medieval. Parcul e locul unde se desfășoara Târgul de Crăciun, dar și alte evenimente, inclusiv petrecerea de Anul Nou organizată pentru publicul larg. În anumite weekenduri, strada ce face legătura dintre Teatru și Hotel Ceahlău se închide, întreaga zonă devenind pietonală.
Piața Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, Romania
Schitul Sf.Paisie, cunoscut și ca Schitul Bahrin, este află în inima munților din Neamț, într-un cadru natural sublim. Acest micuț lăcaș de cult a fost construit după 1990 de Comunitatea Ruşilor-Lipoveni din Piatra-Neamţ, cândva foarte numeroasă. Schitul e de rit ortodox pe vechi. Iar dacă ajungeți aici, mare atenție la vestimentație căci călugării sunt exigenți la acest capitol. Bărbații ar trebui să fie îmbrăcați cu o pereche de pantaloni lungi şi o cămaşă cu mânecă lungă, iar pentru femei baticul e un accesoriu obligatoriu. Pentru a ajunge la Schitul Bahrin, accesul se face din DN15 prin Piatra Neamţ – Pod Căprioara - Sat Bâtca Doamnei – Drum forestier (DF) axial Pârâul Doamnei - DF Bahrin - DF Schit Bahrin. Se poate sui cu o maşină cu garda la sol ceva mai mare chiar pînă la poartă, sau, se lasă aproximativ 1 km mai jos la bariera care limitează accesul spre continuarea DF Bahrin. Schitul Bahrin chiar e un loc special. Energia acestuia este aparte, iar harul părintelui e cu siguranță divin.
Schit Bahrin, Municipiul, Romania
5.0 1 recenzie
Lacul Bâtca Doamnei din Piatra-Neamț, la care se adaugă și cele de la Pângărați și Vaduri (spre Bicaz), au devenit de-a lungul timpului atracții principale de weekend atât pentru turiștii care vizitează zona, cât și pentru localnici deopotrivă, datorită frumuseții speciilor de păsări pe care le pot întâlni aici: lebăda mută sau lebăda cu ciocul roșu, la care se adaugă și rața mare, corcodelul și alte păsări migratoare. Lacurile menționate sunt situate pe cursul mijlociu al râului Bistrița și oferă, alături de clima propice și resursele trofice bogate, condiții prielnice de iernat pentru aceste specii de păsări migratoare de apă ale culoarului est-carpatic. Migrația lebedelor pe lacurile din zonă începe în luna octombrie și se termină cel târziu în luna martie, însă unele exemplare aleg să nu plece, putând fi admirate în tot cursul anului. 
Piatra Neamț, Romania
5.0 1 recenzie
“LA CAIACE” este fără doar și poate o activitate turistică de neratat! Deschis pe malul lacului Bâtca Doamnei, La Caiace este un concept relativ nou care a pus Piatra-Neamț pe lista oraşelor care au spaţii neconvenţionale destinate relaxării şi regăsirii de sine. La Caiace este un spaţiu în aer liber, amenajat în stilul spaţiilor „nature friendly”. E acel loc unde pietrenii, turiştii, artiştii, sportivii, fotografii se adună în zilele frumoase ca să îşi petreacă un timp preţios departe de oraş. Conceptul în sine propune programe de sport și evenimente inedite, gândite ca o alternativă de petrecere a timpului liber, activități educative, culturale, sportive și de relaxare. Odată ce căldura se instalează pe deplin, iar soarele începe să se arate, în toată splendoarea sa, cuvântul de ordine devine outdoor. Proiectul „La Caiace” este inițiat de Maia Outdoor și Asociația FII ACTIV, susținători ai programelor de distracţie pentru copii şi părinţi, pentru cei ce vor să cucerească parcul din faţa blocului, dar şi pe cei ce ţintesc către vârfurile cele mai înalte.
Ponton Bâtca Doamnei, Strada Bâtca Doamnei, Piatra Neamț, Romania