Măsuri de protecție pentru prevenirea răspândirii gripei aviare

Măsuri de protecție pentru prevenirea răspândirii gripei aviare

December 14, 12:59 PM
Press release

În luna noiembrie, IDSA București a confirmat rezultatul pozitiv obtinut de LSVSA lași în ceea ce privește identificarea genomului virusului influenței aviare la șase cadavre de lebădă de vară (Cygnus olor), fiind astfel înregistrate șase cazuri de influență aviară la păsările sălbatice, înalt patogenă (H5N1), în FV 7 Bisericani și Municipiul Piatra-Neamț. 
 
Pentru gestionarea cazului de boală, DSVSA Neamț aplică prevederile Regulamentului UE 2016/429 și a Regulamentului delegat UE 2020/68. 
 
Influența aviară este o boală gravă și foarte contagioasă care afectează păsările de curte, păsările captive și păsările de apă sălbatice. Aceasta este cauzată de diferite tipuri de virus al influenței, susceptibile de a contamina în aceeași măsură mamiferele, în special porcinele și oamenii
 
Poliția Locală va efectua în zonele afectate o campanie de informare a populației cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii gripei aviare
 
Pentru a preveni răspândirea acestei boli se recomandă respectarea următoarelor măsuri
 
•    Este interzis accesul păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială; 

•    Separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de restul păsărilor domestice; 

•    Evitarea creșterii păsărilor domestice în aer liber; acestea trebuie ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate. Atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu au acces păsările sălbatice; 

•    Interzicerea adaparii păsărilor domestice cu apa din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice; 

•    Evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației); 

•    Prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie; 

•    Aplicarea unor măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea de încălțăminte diferită în spațiul de creștere a păsărilor domestice sau utilizarea unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei; 

•    Prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice și alte păsări, în special rațele și gâștele. Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul palmipedelor la amenajări hidrologice; accesul acestora la amenajări hidrologice private se va face doar în cazul în care administratorul/proprietarul amenajării hidrologice poate asigura o protecție adecvată care să restricționeze orice posibil contact cu păsările sălbatice libere; 

•     Evitarea introducerii în gospodării a păsărilor sălbatice, indiferent de context (păsări epuizate fizic, rănite, moarte,vânate); 

•     Se va acorda o atenție deosebită asupra riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânători care pot transmite boala de la păsări sălbatice la păsări domestice prin păsări vânate și prelucrate în exploatațiile non-profesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare. 

•     Toate cadavrele de păsări sau mamifere descoperite în locurile publice vor fi notificate de urgență la DSVSA Neamț (telefon 0233/223.259); 

•       Să nu manipuleze cadavre de pasăre sau păsări bolnave; 

•       Să respecte indicațiile medicului veterinar de liberă practică împuternicit; 

•       Cumpărarea de carne de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre se va face numai din unități autorizate; 

•       Este interzisă organizarea de activități sportive și/sau recreative pe malurile lacului de acumulare Bâtca Doamnei, între localitățile Pângărați – Agârcia – Piatra-Neamț – Brășăuți. 

Serviciul de Comunicare al Primăriei Piatra-Neamț

Other News

Primăria Piatra-Neamț reabilitează și modernizează anul acesta 30 de străzi

Primăria Piatra-Neamț reabilitează și modernizează anul acesta 30 de străzi

Press release

Telegondola, oprită temporar pentru lucrări de întreținere

Telegondola, oprită temporar pentru lucrări de întreținere

Press release

Gratuitate de 30 de minute în parcările de la Piața Centrală

Gratuitate de 30 de minute în parcările de la Piața Centrală

Press release