TNL Neamț
TNL Neamț

TNL Neamț

EVENTS ORGANIZERS

About

PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României. Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!” care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal. La finele Primului Război Mondial România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. De altfel, PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 și 1919 (cu excepția perioadei martie – noiembrie 1918). Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 și 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă. După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost fortați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL. În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, cărora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică. În anii ‘90 mișcarea liberală a experimentat o perioadă relativ tumultoasă, caracterizată prin sciziuni succesive, fragmentări și tentative de unificare. Toate au făcut parte din procesul de construcție instituțională a PNL, care a reușit să aducă sub sigla sa nu doar grupările care se revendicau din zona liberalismului, ci s-a impus ca pol de centru-dreapta pe scena politică din România. Procesul reunificării liberale a început sub președinția lui Mircea Ionescu – Quintus. Ca parte a Convenției Democratice, alianța opoziției unite, PNL a participat la coaliția de guvernare din perioada 1996-2000, deținând portofolii importante în cabinet, precum finanțele și economia pentru o perioadă sau cel al justiției. După 2001 PNL și-a întărit poziția absorbind și alte partide considerate compatibile ideologic și și-a continuat procesul de consolidare organizatorică internă, extinzându-și baza locală și sporindu-și forța filialelor din teritoriu. În 2003 PNL a devenit parte a Alianței Dreptate și Adevăr – Alianța DA PNL-PD, iar după alegerile parlamentare din 2004, președintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului. În timpul guvernării PNL, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalității, încurajarea inițiativei private și a investițiilor. Din punct de vedere politic, forța electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide mari din România. În 2009, senatorul Crin Antonescu a devenit președintele PNL și a adus formațiunea politică la cel mai mare scor din ultimele două decenii. De asemenea, Crin Antonescu a fost, după Radu Câmpeanu în 1990, primul liberal care a intrat în competiția prezidențială, în 2009. Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat „România bunului-simț.” În 2010, ca recunoaștere a performanței politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcția de președinte, iar moțiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL – „Prin noi înșine, acum!” – a devenit documentul programatic al PNL. În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite.Membrii TNL care au împlinit vârsta de 35 de ani în timpul exercitării unei funcţii într-un organism de conducere al TNL, la orice nivel, pot activa în cadrul TNL până la încheierea mandatului respectiv. Organizarea şi funcţionarea structurilor prevăzute la alin. 1 este stabilită printr-un Regulament aprobat de către Delegaţia Permanentă a partidului.

Similar Suggestions

EVENTS ORGANIZERS
Cursuri de fotbal pentru copii cu varsta intre 4 si 14 ani. CSFC Pietricica Piatra Neamt este un club sportiv infiintat in 2008 care cauta talente în Piatra Neamt. Antrenorii nostrii pregătesc tineri fotbaliști pentru marea performanta
EVENTS ORGANIZERS
Tennis Club TCC 2018 Stadioane, arene şi complexuri sportive Închirieri terenuri tenis , ore tenis cu antrenor ( copiii și amatori ) Racordari rachete . Vânzări mingi și overgripuri
EVENTS ORGANIZERS
Asociaţia Juvenala Educational este o organizaţie non-guvernamentală care susţine şi ghidează tinerii pentru identificarea propriilor resurse şi a potenţialului lor.
EVENTS ORGANIZERS
Asociatia Montana Carpati Ca să facem ceva bun pentru munţii României şi din dorinţa de a educa populaţia privind mediul înconjurător, de a promova zonele montane şi de a reînvia spiritul montan de altădată, ne-am hotărât să înfiinţăm o asociaţie, prin intermediul căreia să ne putem desfăşura activitatea. Astfel, în mai 2008 a luat fiinţă ASOCIAŢIA MONTANĂ CARPAŢI.
EVENTS ORGANIZERS
Kyushoshin JU JUTSU România We teach the Concepts and Principles with the Techniques of the Arts of Budo, the practical applications of the Tranditional and Classical Arts and the History and Philosophies. We also teach the esoteric sciences associated with the original Arts of Budo, the combat Arts of Japan. The three Styles we teach are KYUSHOSHIN JU-JUTSU, which was researchedand developed into its present format by Joe Carslake and Martin MacCabhaill, with the supervision and great assistance of Yoshie Tanaka Sensei, Master of the House of Sebutsu Yanagi Aiki Ju-Jutsu, and Bjami Hjaralffson Sensei, who trained for 28 years in the Eshojii Temple in Nara. The second Style, which is only open to Dan Grade or above, is Sebutsu Yanagi Aiki Ju-Jutsu, a House Style of close quarter combat. The third Style id Yanagi en Aiki Ju-Jutsu, a Style of Aiki Ju-Jutsu, developed by Martin MacCahaill Hanshi. 
EVENTS ORGANIZERS
Festival mediteranean
EVENTS ORGANIZERS
Asociația Sens Civic Spiritul civic este o atitudine morală, responsabilă şi mai ales activă a cetăţeanului faţă de societatea din care face parte, în ansamblul ei, dar şi faţă de fiecare dintre membrii acesteia. Este, de asemenea, o exprimare corectă a oricarei forme de patriotism (local sau naţional) şi cea mai buna soluţie de tratament în vederea însănătoşirii societăţii în care trăim. Prin încurajarea spiritului civic ne dorim să indicam societăţii: sensul potrivit unei evoluţii sănătoase, sensul civic! 
EVENTS ORGANIZERS
Fundația Dăruiește Viața
EVENTS ORGANIZERS
Centrul Cultural Local Ion Vinea