Cabana Dochia este situata în zona superioară a masivului Ceahlau, pe platou, la altitudinea de 1750 m, între vîrfurile Lespezi (1805 m) şi Bîtca Gheodon (1845 m). Are o poziţie dominantă, cu vizibilitate totală spre est, sud-est şi sud, şi este principala cabană a Masivului Ceahlău, fiind singura bază de cazare la mare altitudine.
Construcţia cabanei a început în primăvara anului 1913 şi a fost finalizată în toamna aceluiaşi an. Este prima cabană turistică construită în Carpaţii Răsăriteni. De-a lungul anilor a fost extinsă în repetate rânduri, iar capacitatea de cazare s-a mărit treptat.
Ca urmare a deteriorării grave a adăpostului montan în timpul primului război mondial, au fost efectuate importante lucrări de restaurare. La 6 august 1922, cu ocazia sărbătoririi Ceahlăului (Ziua Muntelui cum spun localnicii), refăcută, cabana cuaproximativ 30 de locuri, a fost pusă din nou la dispoziţia drumeţilor, de astă dată pentru un timp îndelungat. La inaugurare au fost prezente 606 persoane.
Următoarea refacere a cabanei a avut loc în anul 1946, iar în anii 1958–1959 a fost extinsă pentru a putea primi mai mulţi turişti (120 locuri). Încăperi vechi au fost completate cu altele noi, cu ziduri din piatră fixată cu mortar şi a fost introdusă lumina electrică.
În anul 1962 cabana putea găzdui 150 turişti la priciuri. În anii 1984-1988, capacitatea şi condiţiile de confort ale cabanei au crescut prin adăugarea unei noi aripi, cu trei niveluri.
TESTIMONIAL SCRIS DE ALEX FILIP
Cazarea – Cabana Dochia dispune de camere de 6, 7 sau 14 persoane, cu baia la comun pe hol, unde tariful este de 85 lei/pers. În studenție am stat în ele și chiar a fost distractiv. Partea bună e că există și 8 camere de 4 persoane, cu baie proprie, tariful fiind de 400 lei/cameră/noapte. Camerele sunt simple, curate și bine încălzite. Ca sfat aici, când rezervați, cereți o cameră la etaj, asta ca să aveți parte și de un balcon de unde puteți admira direct răsăritul, așa cum și eu am făcut-o.
Restaurant – În ciuda altitudinii la care se află, restaurantul cabanei este foarte variat. Pe site-ul cabanei găsiți și puteți răsfoi meniul. Din punctul meu de vedere, tarifele sunt rezonabile, știind cât de greu e de aprovizionat acest loc, plus că nu e plină cabana chiar tot timpul. Poate de la foame sau de la poftă, însă aici am mâncat o mămăligă cu brânză și smântână cum nu mai mâncasem de multă vreme.
Dotări & Facilități – E bine de știut că Dochia a fost renovată recent, fața cabanei fiind nou-nouță. La interior diferențele sunt evidente doar în zona de restaurant și mai puțin în zona de cazare. Noutatea este că între timp au apărut câteva facilități noi și menționez sauna și ciubărul. Din păcate, noi nu ne-am putut bucura de ele, fiindcă erau închise, dar voi poate aveți mai mult noroc.
Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în urma prăbușirii unui versant din cauza cutremurului din 23 ianuarie 1838, cu o magnitudine de 6,9. Acesta se află la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la intersecția dintre județele Neamț și Harghita, la o distanța de 10 km de Bicaz-Chei (Neamț) și de 26 km de Gheorgheni (Harghita).
Lacu Roșu a devenit în timp și o importantă stațiune turistică. Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, deosebit de benefic pentru tratarea stărilor de extenuare fizică și psihică, insomnii, neurastenii. Temperatura medie multianuală este de 8°C, peste media de 6°C a depresiunilor intramontane. Valea este practic ferită de vânturi, aerul deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitorești oferă condiții excelente pentru cei ce caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală.
Bicaz este un mic oraș din județul Neamț, format din localitățile componente Bicaz (reședința), Capșa, Dodeni și Izvoru Muntelui, și din satele Izvoru Alb, Potoci și Secu. Acesta are o populație de circa 6000 locuitori.
Acesta rămâne însă un oraș important de tranzit în plin sezon, fiind în drumul turiștilor atât spre Cheile Bicazului + Lacul Roșu, cât și spre Barajul Bicaz + Durău. Pentru o scurtă oprire, puteți admira aici Muzeul de Istorie (fostul teatru sătesc) și Palatul Primăriei Bicaz (fosta casa regală), ambele încadrate pe lista clădirilor istorice.
CENTRALA HIDROELECTRICĂ
Centrala hidroelectrica „Dimitrie Leonida” este amplasata la piciorul muntelui Botosanu, la o distanta de aproximativ 15 km de baraj, urmând vechiul curs al Bistriței. Aceasta a fost pusa in funcțiune in anul 1960, devenind cel mai important obiectiv aflat in administrarea sucursalei Bistrița.
Într-o prima etapa au fost montate 4 grupuri de 27,5 MW care au intrat in functiune pe rand in perioada 1 octombrie 1960–2 februarie 1961. Ultimele doua grupuri de cate 50 MW au intrat in exploatare la 29 iunie 1962, respectiv la 5 octombrie in acelasi an.
Ca urmare a îmbunatățirilor aduse și a testelor de calificare, centrala a fost selectata pentru furnizarea de servicii de sistem: reglaj secundar de frecventa-putere, asigurarea rezervei terțiare rapide de putere activa, asigurarea restaurării Sistemului Energetic National in cazul unor avarii extinse sau căderii totale a sistemului.
Centrala a produs in cei peste 50 de ani de existenta peste 20 de miliarde de MWh.
TUNELUL DE ADUCȚIUNE
Galeria tunelului de aducțiune al apei (4.655 m lungime, Ø interior de 7 m), străbate muntele Botoșanu și se întinde între cele 4 deschideri ale prizei de apă (ce se compune dintr-o parte subterană de 90 m lungime, o construcție supraterană de 70 m ce susține mașina de curățat grătarele și, puțul umed de 46 m adâncime în care se află vane plane de 6,50 x 9,00 m, etanșate în amonte) – aflate în amonte de baraj la 1,5 km și, hidrocentrala aflată la 15 km distanță în aval – pe firul Bistriței (care formează în această zonă o buclă ce înconjoară muntele Botoșanu).
Tunelul are un strat interior din beton armat și unul exterior din beton simplu, cei 424 m finali ai galeriei fiind blindați cu tolă metalică. De la tunel la conductele forțate, joncțiunea se face printr-o piesă metalică de 60 t de tip pantalon de 14,2 m, înglobată într-un masiv de beton. Conductele (care conduc apa la turbine) sunt în număr de 2, sunt încastrate în două masive de ancoraj, au diametrul de 4.2 - 3.8 m și căderea de 90 m, au o porțiune aeriana oblică și una subterană orizontală și sunt vizibile de pe DN15. Conducta din dreapta alimentează cele 4 turbine mici iar cea stângă pe cele 2 mari. Pe fiecare fir al conductei în aval de piesa pantalon sunt montate în serie doua vane de tip fluture (de siguranță respectiv de manevră).
Castelul de echilibru (amplasat pe axul tunelului) este format dintr-o cameră – aeriană – superioară (înălțime 17 m și diafragmă cu Ø interior de 33 m) și un puț (adâncime de 70 m și Ø interior de 23 m). Cu scopul disipării energiei, fundul castelului are o geometrie cu vute laterale.
Geologic, priza de apă este situată într-o zonă de șisturi negre, iar restul (conducta de derivație, castelul de echilibru, casa vanelor, conducta forțată și hidrocentrala) într-una de sedimente marno-argiloase.
Lacurile Pângărați și Vaduri sunt amplasate de o parte şi de alta a DN15, fiind două din cele nouă lacuri de acumulare de pe cursul Bistriţei. Acestea au fost declarate arii de protecţie specială avifaunistică, oferind condiţii favorabile de hrană şi adăpost necesare iernatului pentru numeroase specii migratoare, mai ales lebede şi raţe sălbatice. Chiar merită să faceți o oprire aici pentru a le admira!
Casa regală din Bicaz este un monument istoric situat în orașul Bicaz. Frumoasa clădire este localizată și poate fi admirată pe str. Barajului nr.4. Aceasta a fost construită în anul 1912, iar în prezent găzduiește sediul Primăriei Bicaz.
ANUNȚ IMPORTANT: Momentan muzeul este închis pentru renovări.
Întemeiat în anul 1958, Muzeul de Istorie din Bicaz funcţionează din 1966 în clădirea fostului teatru sătesc „Ion Calinderu”. Construită la începutul secolului al XX–lea, clădirea muzeului este înscrisă ca monument istoric. Expoziția permanentă a muzeului de istorie și etnografie este structurată pe trei spații distincte care ilustrează istoria monografică de pe Valea Bistriței, dar și cele 102 picturi donate orașului de pictorița Iulia Hălăucesu.
Sursa informațiilor și a fotografiilor: www.monumenteneamt.ro
Gârcina este o comună din județul Neamț, formată din satele Almaș, Cuejdiu și Gârcina (reședința). Aceasta este așezată în partea de sud-est a Munților Stânișoara și la zona de contact cu Subcarpații Moldovei (vestul depresiunii Cracău-Bistrița). Se află chiar în centrul județului, pe malurile râului Cuejdiu, la nord de municipiul Piatra-Neamț. Este străbătută de șoseaua națională DN15C, care leagă Piatra Neamț de Fălticeni.
Roznov este un mic oraș din Neamț, format din localitățile componente Chintinici, Roznov (reședința) și Slobozia.
Orașul se află în partea de nord a depresiunii Cracău-Bistrița, pe râul Bistrița, la 15 km sud-est de municipiul Piatra-Neamț.
Este străbătut de șoseaua națională DN15, care leagă Bacău de Piatra-Neamț și mai departe de Bicaz. La Roznov, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ156A, care îl leagă spre nord de Girov (unde se intersectează cu DN15D), Dobreni (unde se intersectează cu DN15C), Negrești și Crăcăoani, și spre sud de Borlești, Tazlău și mai departe în județul Bacău de Balcani, Pârjol și Ardeoani (unde se termină în DN2G). Prin oraș trece și calea ferată Bacău-Bicaz, care este deservită de stația Roznov.
Principalele atracții din Roznov sunt: Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Biserica „Sfinții Apostoli”, dar și Parcul Central și Obeliscul eroilor din Războiul Ruso-Turc.
Schitul Cuejdi, ce poartă hramul „Sf. Cuvios Daniil Sihastrul”, este subordonat Mănăstirii Bistriţa din județul Neamț. Ctitorii lăcașului sunt credincioşii localității şi reprezentanții primăriei Comunei Gârcina din anul 1998.
Merită să faceți aici un scurt popas în drumul vostru spre Lacul Cuejdel, o altă frumoasă creație a naturii în ținutul nostru.
