IMPORTANT: Bilete de acces pot fi achiziționate din incinta Muzeului Cucuteni. Dar e bine de știut că turnul a fost lovit de un fulger în vara anului 2022, iar vizitarea acestuia a fost suspendată temporar. În centrul istoric al urbei se află, alături de Biserica Domnească „Sf. Ioan Domnesc”, Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare. Acesta e considerat de multă lume, localnici sau turiști, drept simbolul orașului Piatra-Neamt.
Turnul a fost zidit în anul 1499, la un an după construcţia bisericii. Pe faţada turnului se pot observa brâie din cărămidă şi celebrele discuri mici de teracotă smălţuită şi colorată. Astăzi, în camera clopotelor, se regăsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, are o sonoritate unică, unul din secolul al-XIX-lea şi încă două clopote care sunt turnate recent.
O legendă urbană spune că în Turnul lui Ştefan a locuit timp de 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, un adevarat pelerin, unic pentru viaţa lui duhovnicească.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă. POVESTEA SFÂNTULUI GHEORGHE PELERINUL, CEL CARE A TRĂIT DOUĂ DECENII ÎN ACEST TURN
Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba), pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.
Fiind dintr-o familie de oameni credincioși, de mic iubea postul și rugăciunea. La vârsta de 24 de ani, s-a cununat, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru slujbe. Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor. La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul.
După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria în hotarele țării.
Viața sa la Piatra-Neamț
Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra-Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc. În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale.
Noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, se ruga și făcea sute de metanii. Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi. Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi. Iar celelalte zile mânca o dată pe zi.
Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum.
Pelerin la mănăstirile nemțene
Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana. Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.
Părintele Ilie Cleopa poveștește o minune săvârșită de sfânt la Tg. Neamț. Moșul Ghoerghe Lazăr a salvat viața unei evreice care era să moară la naștere. Aceasta și-a botezat copilul creștinește și toate rudele sale au îmbrățișat religia ortodoxă.
Și-a prevestit sfârșitul și și-a ales locul de odihnă
Sfântul și-a prevestit sfârșitul „O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.” Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit, tocmai când țara intra în război, iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele.
A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra-Neamț. După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute moaștele la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț, l-a dezgropat și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum. Dar aproape de Mănăstirea Văratec caii s-au abătut din drum și osemintele au fost duse la Mănăstirea Văratec unde au rămas până astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.
STADIONUL CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ
Stadionul „Ceahlăul” (14.000 de locuri), nivel de omologare maxim pentru capacitatea lui (echipe naționale și Champions League), adună în acelasi complex terenul principal (cu instalatie de degivrare sub gazon), 2 tribune acoperite și nocturna, alte 2 terenuri de pregătire (1 natural si 1 sintetic), baza de recuperare și pregătire fizică, facilități de cazare și masa pentru sportivi, sediul Clubului Ceahlaul, etc.
CLUBUL SPORTIV CEAHLĂUL PIATRA-NEAMȚ
Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt a devenit de-a lungul timpului un etalon al sportului pietrean, nemtean si, de ce nu, din zona Moldovei. L-au facut oamenii asa. Oamenii care i-au intrat pe poarta si au vrut sa ajunga la perfomanta. Si l-au transformat in renume.
Povestea incepe departe, in negura timpului. A inceput undeva in toamna lui 1919. Da, coincide cu fotbalul. Pentru atunci nu s-a gindit nimeni la a fotbal si alte sporturi. Timpul a trecut si sportivii au aparut. Unul cite unul. La nivel mondial sportul a luat amploare, iar CS Ceahlaul nu putea ramine fara sectii. Conform cartilor de amintiri (n.r. - istorie), in 1960 a aparut sectia de box. Anul 1967 a fost al infiintarii atletismului, dupa ce, anterior (1963) aparuse sectia de kaiac - canoe, desfiintata mai tirziu si renascuta in 2007, dar si cea de radio-amatorism (1964). Canotajul s-a "nascut" in 1970, sub atenta supraveghere a Garoafei Cantemir, iar sase ani mai tirziu, CS Ceahlaul si-a imbogatit vitrina cu sporturi si cu luptele. Dupa "Revolutie", clubul a primit "legitimatie" si pentru karate (1994).
Anul 1969 ramine scris cu litere mari in istoria sportului nemtean si a CS Ceahlaul, pentru ca este anul in care se inaugureaza Sala Sporturilor "Ceahlaul", competitiile inaugurale fiind Jocurile Balcanice de junioare la Baschet si de meciul international de handbal tineret Romania – Spania. Terenurile de tenis de linga actuala sala au fost date in folosinta in 1974. Sala Ceahlaul a gazduit meciuri importante in 1976. Mai intii, pe 18 martie, s-a disputat partida de handbal masculin dintre Relonul Savinesti si nationala Egiptului, cistigata de gazde cu 26-21. Cu regretatul antrenor Ovidiu Toc la timona, Relonul a jucat iar in Sala Ceahlaul un meci international, impotriva echipei Kuntevo Moscova, dupa ce fusesera transferati la Piatra Neamt jucatori precum Gheorghe Gruia, Teodor Coasa, Stefan Dinca.
Oamenii locului vorbesc de despartirea CS Ceahlaul de sectia de fotbal in mai 1979. Poate ca nu e gresit sa spune ca au trecut 32 de ani de la nasterea CS Ceahlaul, in formula sa actuala. Cel mai vechi om dintre antrenori este Ion Iorga. A venit in 1977. A descoperit-o pe Alina MIlitaru si se mindreste ca a dus-o la Jocurile Olimpice. "Luptatorul" Ion Purcaru a ajuns la CS Ceahlaul in martie 1982. Dupa ceva mai mult de 20 de ani de activitate ca antrenor si-a trecut in palmares primul titlu national la lupte pentru seniori, prin elevul sau Dragos Cimpanu. Tot in 1982 a sosit Dan Cojocaru. Antrenorul de atletism a devenit mai apoi director la CS Ceahlaul, in 1992, si a ocupat functia pina in 2009. A fost cel mai longeviv sef al institutiei. Actualul director, Valentin Gavril, s-a alaturat echipei in anul 1987. A descoperit si continua sa descopere talente pentru canotaj. De radioamatoristi se ocupa din 1995 Gheorghe Paisa, iar rezultatele vorbesc de la sine.
Iulia Negura a venit la club (2002) dupa ce a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice si continua sa creada in atleti, iar asa cum si Ion Popa crede in succesul luptatorilor din martie 2007. Daniel Radu intregeste echipa de antrenori, sectia sa fiind cea de kaiac. Tot antrenoare de atletism este si Alina Militaru.
Directorii CS Ceahlaul:
Nicoale Artene (1979 - 1990)
Constantin Acatincai (1990 - 1992)
Adrian Popa (1992)
Dan Cojocaru (1992 - 2009)
Ion Tanase (2009 - 2010)
Valentin Gavril (2010 - prezent).
Rezervaţie geologică, botanică şi peisagistică, Parcul Natural Cheile Bicazului - Hăşmaş este un paradis al alpiniştilor, cuprinzând cele mai spectaculoase chei din România, Cheile Bicazului. Creasta calcaroasă a Masivului Hăşmaş a permis dezvoltarea spectaculoasă a fenomenelor carstice de suprafaţă (Cheile Bicazului, Cheile Bicăjelului și Cheile Şugăului).
Această arie protejată prezintă un deosebit interes ştiinţific din punct de vedere geologic, geomorfologic, paleontologic, peisagistic, dar şi din punctul de vedere al diversităţii biologice generate de marea varietate a condiţiilor geoclimatice.
Cheile Bicazului sunt cu adevărat renumite în România, datorită mărimii lor impresionante, fiind una dintre principalele atracții turistice din Neamț. De asemenea, Lacul Roşu, aflat în proximitate și format prin bararea naturală a apelor pârâului Bicaz (anul 1837), oferă privirii un peisaj deosebit de pitoresc.
Mănăstirea Bistrița, zidită de domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1406, este o mănăstire ortodoxă de o foarte mare valoare istorică și arheologică. De această ctitorie își leagă numele și alți voievozi moldoveni importanți: Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu.
Fiind situată la aproximativ 8 kilometri mai spre vest de orașul Piatra-Neamț, mănăstirea a dăinuit timp de peste șase veacuri la adăpostul pădurilor ce o acoperă, înfruntând, ca toate lăcașurile noastre de credință și cultură, greutățile și încercările istoriei.
SCURT ISTORIC:
- La început, aici a fost o mică și modestă biserică din lemn, la care au slujit probabil ucenici ai lui Nicodim.
- Mănăstirea Bistrița a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe.
- În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan Domnesc de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi.
- În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei.
- În anul 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet.
- În 1814 se execută frontonul bisericii, iar la 1878 se adaugă cerdacul de pe latura sudică.
„Personalități de seamă, cu nume de rezonanță, au fost îngropate aici, la Bistrița. În camera ctitorilor se odihnesc, în somnul lor de veci, Alexandru cel Bun și Doamna Ana, soția lui (piatra funerară ar fi fost pusă de Ștefan cel Mare), doi dintre copiii lui Ștefan cel Mare (Alexandru, rănit în luptele de la Războieni, și Ana, sora lui), fiica lui Petru Rareș (ambițioasa eroină a cunoscutei nuvele a lui Al. Odobescu). În pronaos se află mormintele lui Ivașcu Golescu (din 1584). Până și în pridvorul îngust se află un mormânt, al mitropolitului Atanasie (1632). Momentele funerare aflate la Bistrița sunt sculptate și multe poartă ornamente caracteristice stilului gotic. Ușa din lemn masiv de tei este sculptată cu motive vegetale. În pridvor se mai văd fragmente de pictură originală datând din 1590.” descria scriitorul Victor Nămolaru, în cartea sa „Mic îndreptar turistic la Piatra-Neamț” (anul 1969).
Cetatea Neamț este una dintre cele mai impresionante cetăți medievale din România și un adevărat simbol al județului nostru.
Cetatea făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, pentru apărarea împotriva otomanilor. Această cetate elegantă și impresionantă a fost construită pe vremea lui Petru I și a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare, el dând dispoziție ca zidurile cetății să fie înălțate cu circa 6-7 m și să fie construite creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze şi să lovească dușmanii.
Cetatea este faimoasă şi pentru că este unul dintre subiectele principale în poemul „Muma lui Ștefan cel Mare” (1857), de Dimitrie Bolintineanu. În 1476, după ce învinsese oștile Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed al II-lea l-a obligat pe Ștefan cel Mare, să se îndrepte spre Cetatea Neamț.
Pe https://monumenteneamt.ro/cetatea-neamtului găsiți mai multe informații despre acest obiectiv turistic deosebit de important din Neamț.
PROGRAM DE VIZITARE:
Luni este închis.
10:00-18:00 (aprilie-septembrie)
9:00-17:00 (octombrie-martie)
TAXĂ DE VIZITARE:
adulți - 24 lei
preșcolari, elevi - 6 lei
studenți, grup adulți - 12 lei
La intrarea în oraşul Târgul-Neamţ, în localitatea Humulești, se poate vizita frumoasa casă memorială a cunoscutului și carismaticului scriitor român, Ion Creangă. Și această atracție e de neratat dacă vizitați zona Târgului.
Casa memorială este situată pe strada ce poartă acum numele marelui scriitor. La câteva sute de metri, în lateralul casei, se află „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri”, după cum avea să rememoreze Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”.
Casa a fost construită în anul 1830 de Petre Ciubotariu, bunicul din partea mamei scriitorului.
În anul 1835, fiul acestuia, Ştefan Ciubotariu, s-a căsătorit cu Smaranda Creangă, de loc din Pipirig, iar ca dar de nuntă au primit această casă.
Într-o formulă expozițională îmbogățită, muzeul invită vizitatorii într-o lume a „Amintirilor din copilărie” sugestiv creionată prin bunurile culturale etalate în interiorul și exteriorul casei. Materialele expoziționale complementare constând în panouri foto-documentare, ecran touchscreen și reproduceri fotografice, aflate în curtea interioară și în spațiul expozițional nou construit evidențiază biografia și opera marelui scriitor humuleștean, valoarea etnografică a locuinței, și ocupațiile și meșteșugurile practicate în lumea satului tradițional din secolul al XIX-lea. Noua expoziție permanentă, datorită lucrărilor de restaurare, respectă pe deplin specificul locuinței tradiționale de la jumătatea secolului al XIX-lea. Martor tăcut al vremurilor, imobilul păstrează în linii mari compartimentarea inițială. Potrivit mărturiilor lăsate de autorul capodoperei „Amintiri din copilărie” și a descrierilor din prima jumătate a secolului al XX-lea, casa avea o cămară din care se urca în pod, o tindă și o cameră de locuit, aceasta din urmă fiind organizată după specificul interiorului caselor țărănești din acea perioadă: sobă mare cu cuptor de dormit, culme pe care atârnau hainele de sărbătoare, ladă de zestre, laviță pentru șezători, icoane vechi, ștergare la ferestre, iar în mijloc, uneltele de țesut și tors. După donația din 1944 a Sofiei Grigoriu, nepoata de soră a junimistului, prin care casa în care a copilărit scriitorul humuleștean a intrat în proprietatea „Asociației Generale a Învățătorilor din România”, s-au făcut primele demersuri pentru amenajarea locuinței ca muzeu. Începând din 1951, scopul acestei intituții de cultură a fost și va rămâne și de acum înainte acela de a cultiva memoria renumitului scriitor.
Mănăstirea Neamț este cea mai veche și însemnată mănăstire nu doar din județ, ci din toată regiunea Moldovei, fiind denumită și „Ierusalimul Ortodoxiei Române”.
Mănăstirea este atestată documentar din anul 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte.
Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul „Înălțarea Domnului”.
În biserica se afla Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pictată în anul 665 in Israel, pe care domnitorul Alexandru cel Bun a primit-o in dar de la Împaratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul. Aici se mai află și cea mai veche bibliotecă mănăstirească cu peste 18.000 de volume și o impresionantă colecție muzeală.
Mănăstirea Agapia este aşezată pe valea pârâului Agapia şi este străjuită din toate părţile de munţi înalţi şi păduri seculare, iar în partea de jos, de livezi şi grădiniţe cu flori, ce împodobesc casele şi curţile călugăriţelor, constituind un peisaj pitoresc. Frumoasa mănăstire este împodobită spre nemurire de sfinţii pictaţi de Nicolae Grigorescu între anii 1858 – 1861.
Această mănăstire din Neamț este singura așezare monahală din țară care poartă numele de „dragoste creștină" - grecescul „agapis". Se spune că mănăstirea și-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform tradiției, ar fi ridicat în secolul al XIV-lea, în această zonă retrasă a Neamțului, o bisericuță din lemn. Numele acestui călugăr a fost preluat apoi și de munții care înconjoară mănăstirea, dar și de pârâu și de așezarea din vale.
COLECȚIA MĂNĂSTIREASCĂ DE LA AGAPIA
In anul 1927, s-a infiintat in cadrul Manastirii Agapia cel dintai muzeu manastiresc care cuprinde nu numai obiecte de cult si arta religioasa, ci si obiecte de arta laica: tesaturi, cusaturi, sculpturi in lemn, podoabe si alte obiecte de arta provenite din diferite zone ale tarii. Expozitia muzeului de la Manastirea Agapia s-a amenajat in 4 sali spatioase si 2 sali de trecere iar exponatele au fost selectate si potrivite pe tematica colectiei. Veti gasi aici lucrarile originale ale celebrului pictor Nicolae Grigorescu.
Foto via https://viziteaza-romania.com/
Situată din punct de vedere jurisdicţional-administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei-Arhiepiscopia Iaşilor şi din punct de vedere geografic în judeţul Neamţ, Mănăstirea Varatic constituie una dintre cele mai cunoscute şi vizitate monumente ale acestui judeţ şi totodată cea mai mare aşezare monahală feminină din ţara noastră. Aceasta a fost fondată de maica Olimpiada în anul 1785.
Amplasată într-un cadru natural deosebit, la o altitudine ce nu depăşeşte 460m, într-o mică depresiune flancată la miazănoapte de dealul Filiorul, la apus de înalta culme Dealul Mare, iar la miazănoapte de scunde coline, Varaticul se bucură de o climă blândă de-a lungul întregului an, fapt care a împrimat probabil şi denumirea locului. Peisajul specific zonei submontane - cu pajişti întinse şi păduri dese de brad este îmbogăţit de modestele case mănăstireşti, risipite de-a lungul unor înguste sau mai generoase poteci şi învăluite de flori şi livezi roditoare, în mijlocul cărora se înalţă zveltă silueta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, secondată bisericuţe „Sf.Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”.
Toate aceste elemente concură la farmecul blajin al acestei aşezări monahale, veritabil sat mănăstiresc, care este „pe de-o parte o prelungire a satului românesc, o punte de legătură între lumea de dincolo de hotarele acestei aşezări şi aceea care a acceptat voturile monahale, iar pe de alta, o deschidere spre lume, spre viaţă, spre semeni.”
Vatră monahală, relativ nouă, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Varaticul continuă firul monastic a două aşezări mănăstireşti mai vechi - Boiştea şi Topoliţa. Dacă mănăstirea Boiştea, apare menţionată întâia oară într-o „carte” a domnitorului Ştefan al II-lea, datată 6 iunie 1446, în schimb mănăstirea Topoliţa ia naştere prin fenomenul „roirii monahale”, constând în strămutarea monahiilor de la Boiştea, pe la jumătatea secolului al XVI-lea.
În anul 1983, sculptorul Ion Vlasiu realiza în Piatra-Neamț statuia de piatră a lui Ion Creangă. Locație unde e amplasată statuia se află pe Bd. Decebal, fix lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.
